Într-o societate în care mulți copii sunt supravegheați aproape permanent prin smartphone sau alte dispozitive digitale, organizațiile de cercetași din Belgia păstrează o tradiție care pare, la prima vedere, desprinsă dintr-o altă epocă. Copii de 11, 12 sau 14 ani sunt trimiși în grupuri mici pe trasee necunoscute, cu rucsacul în spate, cu hartă, indicii și doar un telefon de urgență. Scopul nu este aventura în sine, ci testarea unei abilități tot mai rare: capacitatea de a se descurca fără intervenția imediată a părinților.
Activitatea poartă numele de „dropping” și presupune ca grupurile de copii să fie duse într-un loc pe care nu îl cunosc, de unde trebuie să ajungă singure la următoarea tabără. În timpul expedițiilor de vară, traseele pot dura două zile și pot include o noapte petrecută într-o altă tabără de cercetași. În unele cazuri, participanții ajung să parcurgă chiar și 30 de kilometri într-o singură zi.
Pentru traseele mai scurte, copiii primesc indicii la intersecții sau în puncte-cheie, în timp ce expedițiile mai lungi presupun orientarea cu ajutorul hărții și discuții cu localnicii. Deși adulții nu îi însoțesc permanent, siguranța nu este ignorată. De obicei, doi copii au asupra lor un telefon folosit doar pentru situații de urgență sau pentru contactarea coordonatorilor. Dacă cineva se îmbolnăvește ori nu mai poate continua, un adult poate interveni și îl poate prelua cu mașina.
Cercetașii, o școală practică a autonomiei
Popularitatea acestor expediții este explicată și prin răspândirea organizațiilor de tineret în Belgia. Aproximativ unul din cinci copii din Flandra face parte dintr-o astfel de organizație, iar în Valonia și Bruxelles proporția este de aproximativ unul din șase.
Pe traseu, copiii sunt obligați să ia decizii, să colaboreze și să își gestioneze singuri dificultățile. Când un participant mai mic nu a mai putut ține ritmul din cauza rucsacului greu, un copil mai mare i-a preluat bagajul. În alte situații, grupurile care au greșit drumul au fost nevoite să traverseze cursuri de apă sau terenuri dificile pentru a reveni pe traseul corect.
Contactul cu localnicii face parte din experiență. Uneori, copiii primesc ajutor neașteptat: într-un caz, un bărbat care i-a văzut opriți lângă un restaurant le-a cumpărat două platouri mari cu mâncare. Alteori, prezența lor provoacă iritare, mai ales în Ardeni, unde locuitorii nu sunt întotdeauna încântați de grupurile care bat la uși pentru indicații.
O lecție de independență într-o copilărie supravegheată digital
Tradiția belgiană contrastează puternic cu modelul tot mai răspândit al copilăriei conectate, în care părinții pot comunica în orice moment cu copiii și le pot urmări poziția în timp real. În paralel, specialiștii avertizează că tinerii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor și mai puțin timp afară, în mișcare sau în activități nesupravegheate.
Psihologul social Jonathan Haidt, cunoscut pentru criticile sale privind accesul copiilor la rețelele de socializare, susține că cei mici au nevoie de mai multă autonomie, joacă liberă și responsabilitate. În opinia sa, supravegherea permanentă poate limita ocaziile în care copiii învață să evalueze riscuri, să negocieze soluții și să creeze legături prin experiențe comune.
Pentru cercetașii belgieni, aceste lecții sunt concrete. Ei învață să își pregătească mâncarea, să își organizeze bagajele, să ceară ajutor când este nevoie și să funcționeze ca grup în situații neprevăzute. Într-o epocă în care părintele poate vedea aproape fiecare pas al copilului pe ecranul telefonului, tocmai absența temporară a acestei supravegheri devine miza reală a experienței.
Sursa: Mediafax
Articolul Fără telefon și fără părinți: cum învață copiii să devină independenți în Belgia apare prima dată în Go4IT.
View the full article
By
BlackSoul ·
